Sonia Trifan este un nume deja celebru în lumea modei, iar pe 11 Martie și-a deschis propriul magazin de haine, la evenimentul de deschidere având loc și lansarea noii colecții – Elegance. Magazin Boutique Sonia Trifan este situat în centrul Bucureștiului, într-o zonă cu clădiri somptuoase, vecini care sunt membrii ai Casei Regale, zonă considerată Micul Paris.
“Magazinul Boutique este o afacere de familie, un concept nou pentru România, deoarece îmi doresc ca toți clienții mei să fie tratați VIP, adică să beneficieze de consiliere și sfaturi nu numai în materie de vestimentație, ci și pentru încălțăminte, machiaj și coafură. Este un concept nou pentru EL și EA, ne ocupăm exclusiv de toată ținuta și tot ce ține de imaginea clienților noștri”, ne-a declarat Sonia Trifan.
La evenimentul de deschidere au fost prezenți doar prieteni dragi Soniei, printre care Prințul Paul de România și Prințesa Lia, Anamaria Prodan, Elena Merișoreanu, Ștefan Stan (câștigătorul primei ediții Vocea României), Oana și Viorel Lis, Catinca Roman. În cadrul evenimentului de lansare Sonia a primit multe flori, icoane sau obiecte decorative, însă a și oferit la rândul ei cadouri, atât din partea partenerilor Paese și Beauty One România, cât și eșarfe de mătase confecționate în atelierul său, create special pentru invitații săi. Unul dintre cadourile pe care l-a menționat Sonia fiind și o invitație la Kasta Morrely Fashion Week de la Iași, cel mai important festival de modă din Moldova.
Colectia „Elegance”
Colecția Elegance, lansată în cadrul evenimentului a fost pregătită cu două luni înainte și a fost creată și gândită special pentru deschiderea magazinului. Creațiile Soniei au fost purtate de concurentele Exatlon România, sportive de performanță și gimnaste internaționale, care au participat în calitate de manechine, pentru prima dată în viața lor.
Următorul proiect al Soniei pentru această vară sunt câteva prezentări de modă pentru Miami, pe care acum le pregătește. Este un moment pe care îl așteaptă foarte mult și este extrem de încântată de plecarea în America. A primit deja confirmările pentru două prezentări pentru Nikky Beach și așteaptă următoarele proiecte din partea impresarei sale din America.