Micropigmentarea sprâncenelor constituie, în prezent, una dintre cele mai căutate proceduri estetice, conferind doritoarelor o formă corectă a sprâncenelor, aspect îngrijit și totodată, naturalețe. Folosind pigmenți semipermanenți organici sau anorganici, procedura de micropigmentare este cea mai buna opțiune datorită efectului de durată.

În cadrul micropigmentării, se pot distinge mai multe tehnici, printre care: ombre, shading și powdering. Toate cele trei au în comun atât degradeurile de culori în care se lucrează, cât și îmbinarea diferitelor nuanțe de pigmenți și transparență controlată de presiunea mâinii. Cu toate acestea, fiecare tehnică din cele menționate anterior se distinge prin diferite particularități.

Tehnica ombre creează o imagine compactă a sprâncenelor,  fiind rezultatul unui echilibru cromatic creat prin procesul de trecere graduală de la o nuanță intensă la una mai deschisă. Efectul este unul de fardare  foarte potrivit pentru clientele ce obișnuiesc să poarte make-up zilnic și își doresc un rezultat accentuat și după vindecarea sprâncenelor.

Tehnica Ombre

Detalii tehnice:

Tehnica este una apropiată cu cea clasică, cu excepția zonei capului sprâncenelor unde trebuie ținut cont de procesul de degradee creat prin două modalități:

  1. Diminuarea presiunii mâinii în zona de început a sprâncenelor pentru a crea un efect de luminozitate atunci când tehnicianul alege să lucreze într-o singură nuanță.
  2. Combinarea a doi sau chiar trei pigmenți apropiați ca și temperatură dar diferiți în intesitate pentru a putea realiza efectul de trecere de la o nuanță mai închisă la una mai deschisă spre zona de început a sprâncenelor.
  • Mișcarea (zig-zag orinzotal), este una similară tehnicii clasice de pigmentare, cu excepția zonei de început a sprâncenelor, unde se lucrează mai superficial, cu mișcări aerate.
  • Presiunea mâinii este mare iar viteza este medie.
  • Mărimea acului se alege în funcție de grosimea sprâncenelor iar forma poate fi round sau flat.
  • Tehnica Ombre este recomandată clientelor fără fire naturale, care se machiază zilnic și își doresc un machiaj semi-permanent evident.
  • Această tehnică nu se poate combina cu alte tehnici, precum tehnica fir cu fir.

Rezultatul tehnicii shading îmbină impresia de fire cu un efect prăfuit. Se potrivește majorității clientelor, indiferent de formă, de grosime sau de defecte iar avantajul acestei tehnici constă în faptul că arată perfect cu sau fără combinarea Shading-ului cu alte tehnici precum powdering sau fir cu fir.

Tehnica Shading

 

Detalii tehnice:

  • Mișcarea airy, folosită în tehnica Shading, este una superficială, începe în aer atingând ușor suprafața pielii și se termină în aer. Cu ajutorul acestei mișcări se poate crea un efect pudrat pe finalul mișcării ( pe extermitățile sprâncenelor) dar nu în cele din urmă impresia de fir cu fir.
  • Presiunea mâinii este delicată iar viteza se mărește spre finalul tehnicii.
  • Acul este întotdeauna 1 iar distantța lui ieșită din stilou minim 1.5 mm- maxim 2 mm. pentru a fi cât mai flexibil.
  • Tehnica este ideală pentru a putea fi combinată cu microblading fir cu fir sau powdering, în aceeași ședință sau la retuș, în funcție de rezultatul dorit de către clientă și nu în ultimul rând, în funcție de recomandarea tehnicianului.

Powdering se evidențiază prin multiplele posibilități de combinare a mai multor tehnici de micropigmentare sau microblading, rezultatul fiind întotdeauna unul natural și plăcut, potrivit tuturor clientelor ce doresc să își îmbunătățească mai mult sau mai puțin imaginea sprâncenelor.

Powdering permite jocul cu una sau mai multe nuanțe de pigmenți, în funcție de zona din sprânceană aleasă sau de momentul pigmentării. Această tehnică se poate efectua atât înaintea realizării firelor sau după, într-o singură ședință sau două ședințe diferite. Powdering-ul nu impune limite și permite realizarea tehncii pe toată zona sprâncenelor sau doar parțial, în funcție de nevoie și recomadare.

Tehnica Powdering

Detalii tehnice:

  • Mișcarea este punctată, numită Pixel.
  • Presiunea mâinii este una fermă iar viteza este lentă.
  • Acul întotdeauna 1 pentru a evita posibile pete după vindecare.
  • Se încearcă respectarea unui tipar realizat cu ajutorul pixelilor pentru a nu aglomera zona aleasă.
  • Se recomandă să se împartă sprânceana în trei zone punctate care vor delimita distanța pixelilor pornind dinspre corp, zona densă – intensitate redusă, spre zona de început – intensitate foarte redusă.

Toate cele trei tehnici susțin ideea unor sprâncene cu aspect îngrijit, îmbinând esența artei tatuajului semi-permanent cu dorințele clientelor. Ceea ce doresc să subliniez este că nu întotdeauna preferințele clientelor coincid cu rezultatul pe care îl vedem noi, profesioniștii, însă sfatul meu este să aveți încredere în ceea ce vizualizați și să pledați pentru rezultatul pe care îl considerați corect și în final, clientele vă vor mulțumi! Mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here